Accident cu doi morți pe DN2-E85, între un TIR și un autoturism, în județul Iași
Accident cumplit, între un autotren și un autoturism, în județul Iași, pe DN 2, la ieșire din localitatea Drăgușeni, spre Cristești.
TIR-ul a derapat iar cei doi pasageri din autoturismul care venea din sens opus nu au mai avut nicio șansă.





Au intervenit pompierii militari suceveni, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
De asemenea, ISU Iași a trimis la fața locului două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, sprijiniți de un echipaj al Seviciului de Ambulanță Județean Iași.
În evenimentul rutier au fost implicate trei persoane, iar două dintre acestea (din autoturism) au rămas încarcerate, cu leziuni incompatibile cu viața.
Ajunse la fața locului, echipajele pompierilor militari, în cooperare, au extras cele două victime încarcerate. Din nefericire, cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul.
Șoferul autotrenului, conștient și cooperant, a fost monitorizat medical, dar ulterior a refuzat transportul la spital, a transmis ISU Suceava.
Victimele nevinovate – situație de un tragism aparte

În mașina lui mai era un prieten, tatăl a 3 copii, care se întorcea de la o ședință de chimioterapie. Vasile a vrut să-l ajute pe prietenul său bolnav, ducându-l și aducându-l de la spital. Din păcate au decedat amândoi.
![]()


