Pericol REAL! Ursul a ajuns și la Pitești!
Ora 5.50: Alertă extremă. Telefoanele tuturor piteștenilor zbârnâie la ora dimineții, când majoritatea oamenilor dorm: „A fost semnalată prezența unui urs în Pitești, în zona PECO Sorelo. Evitați zona, rămâneți în locuințe. Păstrați distanța” … etc. etc. (formula deja cunoscută).

La asta chiar nu ne așteptam! Sau… ?
Deși toate instituțiile de presă și rețelele sociale avertizează de câțiva ani pericolul la care sunt expuși oamenii care locuiesc în zone rurale în special montane, în care urșii le intră în gospodării și le mănâncă animalele din curte, totuși guvernul nu ia măsuri care să protejeze omul. Înmulțirea alarmantă a acestor jivine și lipsa unei cote rezonabile de vânătoare care să asigure rămânerea acestora în arealul lor natural a dus la o situație gravă. Sunt de trei ori mai mulți urși decât se credea și mult mai mulți decât ar trebui să fie, stau cu zecile pe drumurile naționale unde provoacă accidente, omoară sau rănesc oameni (turiști) pe Transfăgărășan, atacă gospodăriile de unde pleacă cu porcul sau oile omului, crescute cu greu, iar dacă gospodarul ar vrea să „protesteze”, nu are mijloacele necesare. Conform legii, doar urșii agresivi pot fi înlăturați, dar procedura este greoaie și consumatoare de resurse. Nu de puține ori atunci când autoritățile locale au intervenit mai ferm, li s-a făcut plângere penală de către activiștii de mediu.
Se irosesc resurse prin alertarea pompierilor și a jandarmilor, intervenția acestora fiind de cele mai multe ori tardivă sau inutilă. Primarii comunelor din nordul județului nu mai au somn liniștit, uneori fiind alertați și treziți din somn de mai multe ori într-o singură noapte.
Situația pare că se învârte într-un cerc vicios, iar lucrurile se agravează pe zi ce trece. Din ce în ce mai mult urșii coboară din zona montană și în alte zone rurale împădurite, iar oamenii spun pe bună dreptate că nu se vor lua măsuri adecvate decât atunci când urșii vor ajunge la scara blocului sau poarta casei în care locuiesc cei care fac legile în România.
Iată că acel moment se apropie. Ursul a ajuns și la Pitești. În zona unei benzinării de pe strada Depozitelor. Zonă intens circulată. După ce a fost văzut în mai multe zone rurale din apropierea Piteștiului, gen Mărăcineni, Budeasa, Ștefănești, ursul a ajuns iată „la scara blocului”. Poate acum îi va „mișca” și pe cei a căror decizie ar putea schimba soarta a mii de oameni puși în pericol zi de zi. Poate…
Foto: descriptiv


