Spectacol „Magia Inspirației” în comuna Stâlpeni
Afișul spectacolului „Magia inspirației” este lipit peste tot în comuna Stâlpeni.
Îl puteți vedea în stațiile de autobuz, la primărie, La Doi Pași Livezeni și Rădești, la Profi Stâlpeni, la benzinărie și în multe alte locuri.
Organizatorii vă aștepteaptă cu drag pe 30 august, la ora 17:00, la Căminul Cultural Livezeni, pentru o seară cu muzică, artă, voie bună și prăjituri.
„Va fi un loc unde nu doar vă veți simți bine, ci veți putea face și o faptă bună, deoarece toți banii strânși din vânzarea prăjiturilor și a obiectelor handmade realizate de copiii de la Școala Inspirației vor fi donați pentru un caz social- un copil care are nevoie de tratament. Haideți să fim cât mai mulți!”, transmit organizatorii.
Spectacolul va dura aproximativ 1:30 – 2:00 ore.

Cine s-a hotărât să vină sau are această intenție este rugat să lase un comentariu cu mesajul „Particip!” pe pagina de Facebook a organizatorilor – Școala Inspirației.


