Accident între o motocicletă și un autoturism la Mioveni – două persoane rănite
În această seară, un accident rutier s-a produs pe Bulevardul Dacia din Mioveni, în urma coliziunii dintre un autoturism și o motocicletă.
Potrivit primelor informații, un tânăr de 21 de ani, din Micești, aflat la volanul autoturismului, se deplasa pe Bulevardul Dacia și, la efectuarea unui viraj la stânga, nu ar fi acordat prioritate unei motociclete conduse din sens opus de un bărbat de 43 de ani, din Mioveni.
Impactul a dus la rănirea motociclistului și a pasagerului acestuia, un tânăr de 20 de ani, ambii fiind transportați la spital de echipajele SMURD și SAJ.
Testările cu aparatul etilotest au arătat că niciunul dintre conducători nu consumase alcool.
Polițiștii din Mioveni au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului.


