Tânărul care a mobilizat un județ întreg în lupta cu boala va fi condus pe ultimul drum

Tânărul care a mobilizat un județ întreg în lupta cu boala va fi condus pe ultimul drum marți, 12 august 2025

Comunitatea din Pitești este în doliu după decesul lui Andi Mihai Săbăreanu, un tânăr de 18 ani, elev al Colegiului „Alexandru Odobescu”, care a pierdut lupta cu o boală nemiloasă – Sarcom Ewing – după un an de încercări, tratamente și speranțe.

Andi s-a stins din viață miercuri, 6 august 2025, lăsând în urmă un gol imens în inimile familiei, prietenilor și celor care i-au fost alături în acest drum greu.

Programul priveghiului și slujbei de înmormântare

Trupul neînsuflețit al lui Andi a fost repatriat și începând de duminică, 10 august 2025, după ora 12:00, va fi depus la capela Bisericii Mavrodolu din Pitești, unde toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit sunt așteptați să îi aducă un ultim salut.
Slujba de înmormântare va avea loc marți, 12 august 2025, la ora 11:30.

Un fenomen de solidaritate

Diagnosticat anul trecut cu o formă rară și agresivă de cancer osos, Andi a devenit simbolul unei lupte dârze împotriva bolii. Susținut de colegii săi, de profesori, prieteni și de comunitate, au fost organizate numeroase campanii și evenimente caritabile.

Colegiul „Alexandru Odobescu”, Primăria Pitești, Filarmonica Pitești, FC Argeș Basketball, Spitalul Penitenciar Colibași, firme private și sute de oameni cu suflet mare au contribuit prin donații și rugăciuni.

Mesajele familiei și apropiaților

Tatăl său, Mihai Săbăreanu, a transmis un mesaj sfâșietor:

„Din fericire, Andi a înviat într-o lume mai bună în zi mare, de sărbătoare. Din păcate a lăsat un gol imens după o luptă crâncenă cu viața. Rămâne Eroul nostru, Îngerul nostru! Dumnezeu să-l primească în Împărăția Lui!”

Medeea, o apropiată a lui Andi, a scris:

„Nu voi scrie ceva trist, pentru că știu că Andi nu și-ar fi dorit asta. El ar fi vrut să știm că este fericit, oriunde s-ar afla acum. Bunătatea, sinceritatea și puritatea lui sunt lecții de viață pe care le voi purta cu mine mereu. Și spun ‘este’, nu ‘a fost’, pentru că el continuă să fie cu noi, chiar și de acolo, de sus.”

Mesajele de condoleanțe continuă să curgă pe rețelele de socializare, oamenii amintindu-și de zâmbetul, curajul și bunătatea lui.

O luptă dusă până la capăt

Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor și a sprijinului uriaș primit, boala a fost prea agresivă. Comunitatea rămâne însă cu amintirea unui tânăr care, prin curajul și determinarea sa, a reușit să inspire sute de oameni și să creeze legături de solidaritate cum rar se văd.

Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI