4.2 C
Pitești
03 dec. 2024

U.A.T. Hârtiești: ANUNȚ DE INTENȚIE privind atribuirea de contracte de finanţare pentru anul financiar 2024

ANUNȚ DE INTENȚIE privind atribuirea de contracte de finanţare pentru anul financiar 2024, în baza Regulamentului de acordare a finantării pentru programe sportive din fonduri publice, aprobat prin H.C.L. Nr.47/13.09.2024:

U.A.T. Hârtiești, cu sediul în Hârtiești, str. Principală, nr. 349, judeţul Argeș, telefon/fax: 0248/297050, e-mail: hartiesti@ag.e-adm.ro, face cunoscută intenţia de a atribui contracte de finanţare nerambursabilă pentru anul de execuţie financiară 2024, pentru activităţile derulate pentru proiecte de activitate sportive.

Finanţările se acordă în baza H.C.L. nr. 17/ 08.02.2024 privind aprobarea bugetului local pe anul 2024 şi a Regulamentului privind finanţarea programelor sportive din fonduri publice, aprobat prin H.C.L. Nr. 47/13.09.2024. Suma totală alocată finanţării activităţilor şi proiectelor sportive derulate în cadrul programelor sportive „Promovarea sportului de performanţă” şi „Sportul pentru toţi” este de 15.000 lei.

Proiectele şi documentațiile aferente se vor depune la Registratura Primăriei Hârtiești începând cu data de 20.09.2024, data limită de depunere fiind 21.10.2024, ora 14.00. Proiectele depuse după termenul limită sunt declarate neeligibile.

Informaţiile privind condiţile de finanţare şi procedura de selecţie a proiectelor sunt prevăzute în Regulamentul de acordare a finanţării pentru programe sportive din fonduri publice, aprobat prin H.C.L. Nr. 47/2024. Acestea se pot obţine de la Primăria Comunei Hârtiești din comuna Hârtiești, str. Principală, nr. 349, județ Argeș.

Criteriile şi condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ de către solicitant, sunt
următoarele:
– să fie o structură sportivă recunoscută în condițiile legii, sau o instituție/organizaţie îndreptățită să solicite finanţarea, având sediul sau care îşi desfăşoară activitatea pe raza U.A.T. Hârtiești, constituită ca persoană juridică fără scop patrimonial, deţinătoare a certificatului de identitate sportivă;
– să facă dovada afilierii la federaţia sportivă naţională de specialitate şi/sau la asociaţia judeţeană pe ramură de sport, după caz;
– să facă dovada depunerii situaţiilor financiare la data de 31 decembrie a anului precedent la organul fiscal competent, dacă cererea de finanțare se depune după data la care situațiile financiare au fost înregistrate;
– să contribuie cu 10% din valoarea totală de finanţare a programului sportiv;
– să nu aibă obligaţii de plată la bugetul local, la data depunerii cererii de finanţare;
– să nu aibă obligaţii de plată la bugetul de stat, sau la bugetul asigurărilor sociale de stat;
– să nu se afle în litigiu cu autoritățile administrației publice locale sau cu instituțiile subordonate;
– să nu furnizeze informaţii false in documentele care însoţesc cererea de finantare;
– să nu se afle în situaţia de nerespectare a dispoziţiilor statutare, a regulamentelor,
– să nu facă obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare, ori să nu se afle deja în stare de dizolvare sau de lichidare în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
– să depună cererea de finanţare completă în termenul stabilit în prezentul Anunţ;

Dosarul de solicitare a finanţării va cuprinde următoarele documente:
a) formularul de cerere de finanţare, anexa nr.1 la regulament;
b) declaraţia pe propria răspundere, anexa nr.2 la regulament;
c) bugetul de venituri şi cheltuieli al programului/proiectului, anexa nr. 3 la regulament;
d) declarația de impartialitate a reprezentantului entității care a depus proiectul, anexa nr.5
e) curriculum vitae al responsabilului de proiect de sport, anexa nr.9 la regulament
f) copie de pe certificatul de identitate sportivă;
g) copie de pe hotărârea judecătorească/actul de înfiinţare, după caz;
h) certificat de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial în Registru asociațiilor și fundaţiilor, dacă e cazul;
i) copii de pe statut şi actul constitutiv, precum şi modificările aduse acestora;
j) copii de pe hotărârile judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile prin care s-au admis modificări ale statutului şi actului constitutiv;
k) copie de pe situaţia financiară pe anul anterior înregistrată la organul fiscal competent,
cu excepţia structurilor sportive înfiinţate în anul în curs;
l) copie de pe certificatul de înregistrare fiscală;
m) copie de pe dovada sediului;
n) alte documente considerate relevante de către participant.

Documentaţia de solicitare a finanţării se va întocmi în limba română şi se va depune în două exemplare originale, precum și în format electronic, la registratura Primăriei comunei Hârtiești.

Propunerea de proiect are caracter ferm şi obligatoriu din punct de vedere al conţinutului şi trebuie să fie semnată şi asumată de către reprezentantul legal al solicitantului.
Bugetul proiectului rămâne ferm pe toată durata de îndeplinire a contractului de finanţare.

Evaluarea cererilor/proiectelor depuse în vederea finanţării se va realiza în perioada 22- 23.10.2024, iar lista finală a beneficiarilor finanţării va fi publicată pe pagina proprie de internet.”

Primarul comunei Hârtiești,

Ștefan Ion-Cosmin

 

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

49,800FaniÎmi place
3,190AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site