De ceva vreme, în pădurea de pe Transfăgărășan, mai precis la km.75, au început să apară construcții de lemn cățărate prin arbori. Sunt vreo 5-6 la număr, unele aproape locuibile, altele în curs de finalizare. Sunt semne clare că acolo se lucrează intens, pădurea fiind răscolită de urmele utilajelor și de faptul că s-a creat chiar și o cale de acces care comunică cu drumul național. În folclorul englezesc Robin Hood este cunoscut ca personajul care fura de la bogați pentru a da săracilor, și pentru că lupta contra nedreptății și a tiraniei. Un proscris în fața legii. Nu știm ce dorește acest Robin Hood de Transfăgărășan, dacă are de gând să se răfuiască cu cineva, dar știm sigur că și-a pus în cap unele autorități ale statului.
Ne-am interesat la Direcția Silvică Argeș și am aflat că în zona respectivă pădurea este în competența unui ocol silvic privat, dar este cert că nu s-a făcut cerere de scoatere din fondul forestier. Așa cum spune legea. Am luat legătura și cu reprezentanții de la drumuri naționale și nici aici nu s-a primit vreun demers oficial. De la SDN Pitești am aflat că s-a încălcat grav OG 43/1997 care ”reglementează în mod unitar administrarea drumurilor publice și private, dobândirea și folosirea terenurilor, conducerea, coordonarea și controlul activităților în legătura cu drumurile publice. Administrarea drumurilor publice și private are ca obiect proiectarea, construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea, întreținerea și exploatarea drumurilor”. Respectiva ordonanță arată clar unde ai voie să construiești pe marginea unui drum national, cum trebuie creată o cale de acces într-un astfel de drum și ce reguli trebuie respectate din punct de vedere tehnic. În acest caz nu s-a respectat nimic. Și sancțiunile sunt aspre. Primăria Arefu, pe raza căreia se află stabilimentul, nu oferă niciun fel de lămurire. Dar, cu acest lucru suntem obișnuiți. Nici în alte cazuri de încălcare a legii pe Transfăgărășan, a se vedea terasele și chioșcurile ilegale din zona Barajului Vidraru, parcările și toaletele de pe marginea drumului national din aceeași zonă, reprezentanții primăriei Arefu nu au fost dispuși să ofere explicații. Poate vor face lumină polițiștii din zonă, pentru că am aflat că ceva sesizări s-ar afla în instrumentare.
În altă ordine de idei, un alt stabiliment care să ofere loc de cazare în zona Transfăgărășanului este așteptat și chiar binevenit, dar trebuie realizat legal. Bașca faptul că trebuie asigurată protecție maximă, în special față de mulțimea de urși care mișună prin zonă. Oricum, trebuie să-ți lipsească o doagă pentru a te considera un fel de Robin Hood să te poți gândi să dormi cățărat prin copaci, fie și în astfel de locuințe. Rămâne de văzut cine va juca rolul șerifului din Nottingham în această poveste și cine va câștiga de această dată. Autoritățile din zilele noastre ar trebui să fie mai puternice decât cele din celebra poveste. Va fi o piesă cu ”happy end” sau una cu circ? Vom vedea…
Salve! Interesant articolul 🙂 faine casele in copaci!! Faina idee! Am fost pe acolo acum vreun an. Domnul cu pricina, nu a parut sa taie vreun copac… Iară pe proprietatea lui, a gresit ca si a facut un drumeag?.. Prin alte țari, sunt puzderie de astfel de proiecte, glamping. Sunt in armonie cu natura, spun mai europenii ca noi. Mai exact ce nu place? Ursii?,, daca vin ursii.. ” :)) Dar daca, creste apa in Lacul Vidraru si inunda casele? Sau, cade vreun meteorit, fix acolo, pe cei cazați.. Sincer, articolașul dvs, pare nițel.. tendențios :). Cele bune!
Cat de frumos este? O oaza de liniște, in natura! In tara asta daca vrei sa faci ceva frumos, trebuie sa existe cineva sa pună bete in roate! Cine ar investii atâtia bani fără sa poata construi asa o minunatie! Se taie illegal păduri întregi, se fac atâtea magarii, iar când cineva vrea sa facă ceva frumos in armonie cu natura, haideti sa le dam in cap!când se va deschide sa putem respira aerul curat al naturii, sa ne bucuram impreuna cu cei mici?
Exista toate autorizatiile necesare. Doamne ajuta si succes celor care au facut acest proiect. Eu voi merge acolo pt ca este un loc minunat si de abia astept!
Dacă sub Soare este loc pentru toată lumea și acesta ne încălzește pe toți indiferent de cum suntem fiecare, pe Pământ de ce n-ar fi? Sunt sigură că Robin Hood este asumat și are toate autorizațiile necesare și sunt la fel de convinsă că cineva nu doarme în liniște din pricina acestui proiect, după cum reiese din articol. De conectare cu natura, împământare și conectare cu Sine ați auzit? Priviți din alt punct de vedere ca în loc să vă măcinați că „vecinul are mai mult” și veți trăi liniștiți. Robin Hood, felicitări. Aș vrea să știu cu câți urși te-ai întâlnit pe perioada construcției dacă „mișună” așa mult și cum te-ai împrietenit așa bine cu ei de ești viu încă astfel încât, oamenii te vor devorat!?! Este extraordinară lucrarea ta! Mult succes pe mai departe ⭐
Of! De ce se gaseste intotdeauna cineva care sa bage bete in roate, atunci cand cineva vine cu un proiect mai original, mai fantezist? Casutele sunt minunate, gata sa provoace imaginatia oricarui copil, iar pe noi sa ne duca cu mintea in copilarie, cand fiecare dintre noi am visat la asa ceva. Abia astept sa ajung prin zona sa le vizitez!
Felicitari initiatorului acestui proiect!👍