Lereșteanul Ionuț Alexandru Negru este unul dintre pompierii care au fost plecați în misiunea din Grecia, pentru stingerea incendiilor de vegetație care speriaseră o lume. Face parte din batalionul din Cămpulung, fiind foarte apreciat la serviciu, un om harnic, săritor și priceput la toate. Împreună cu colegii lui, el a fost medaliat de către președintele țării la întoarcerea din misiune, precum și de primărița Câmpulungului, Elena Lasconi, cu prilejul manifestării Câmpulung-500.
Azi, împreună cu soția sa, au deschis o mică „afacere” în comuna Lerești, unde locuiesc și au doi copii. Afacerea constă într-un salon de înfrumusețare, mai exact frizerie-manichiură, soția sa având această meserie. La inaugurare a venit și primarul Marian Toader, care a tăiat panglica, acesta încurajând inițiativa privată în comună și bucurându-se atunci când un localnic reușește să facă ceva pe cont propriu.
Ceea ce însă ne-a impresionat la acest om, cu spirit de eroism dovedit în încercările prin care a trecut în Grecia, dar prin care trece zi de zi la serviciu (munca de pompier este una dintre cele mai grele dintre ocupațiile din România!,) a fost faptul că intenționează (și a promis public!), din proprie inițiativă, că el personal, în timpul său liber, va merge acasă la bătrânii din sat și îi va tunde gratuit. Și nu doar o dată, ci oricând au nevoie. Frumos gest! Nu am prea auzit despre asemenea disponibilitate la un tânăr. Cinste ție, OMULE frumos! Să îți meargă afacerea după cât de bun îți este sufletul! Jos pălăria!