Botezul pruncului Mihail Eminovici
Sfânta Taină s-a săvârşit la numai şase zile de la naşterea copilului Mihail (21 ianuarie 1850) la biserica Uspenia (Adormirea Maicii Domnului) din Botoşani, de către preotul Ion Stamate, ajutat de fiul său, Dimitrie, diacon, fiind de faţă părinţii Gheorghe şi Raluca Eminovici, stolnicul Vasile Juraşcu, naş, şi maica Fevronia Juraşcu, de la schitul Agafton, soră cu mama. Aflăm că s-a respectat întreg ritualul din celebra monografie a ilustrului critic şi istoric literar G. Călinescu „Viaţa lui Mihai Eminescu”:
„L-au spălatu-l, pieptănatu-l,/La botez l-a dus pe micul,/La icoane l-a-nchinatu-l,/Un diac citi tipicul./ Când pe el veni botezul/Îi trecu auzul, văzul,/Nici că-i pasă lui săracul,/Că nănaşa spune crezul/Şi se leapădă de dracul”.
Ursitoarele i-au prezis destinul:
„Să fii frumos şi faţa ta lucească,
Precum în cer e numai unul soare,
Un soare fii în lumea pământească.
Precum în cer e numai unul soare,
Un soare fii în lumea pământească.
Puternic fii – i-a zis cea următoare;
Şi biruind vei merge înainte
Să-ţi fie viaţa-n veci strălucitoare.
Şi biruind vei merge înainte
Să-ţi fie viaţa-n veci strălucitoare.
A treia zise tainic: Fii cuminte,
Pătrunzător ca şi lumina mare,
Tu să-nţelegi cele lumeşti şi sfinte.”
Pătrunzător ca şi lumina mare,
Tu să-nţelegi cele lumeşti şi sfinte.”
(Muşat şi ursitoarele)
Poetul s-a dovedit puternic şi curajos, mai cu seamă în publicistică, luptând cu arma cuvântului scris, cu trei imperii. Îl putem socoti vârful de lance al izbăvirii noastre de toate câte ne-au fost potrivnice de-a lungul glorioasei istorii. Dar şi pătrunzător a fost, înţelegând „cele lumeşti şi sfinte”, încorporate în întreaga-i creaţie literară.
În publicistică, „stilul articolelor lui Eminescu n-avea nimic din banalitatea şi improvizaţia gazetărească. Poetul, om cu principii politico-economice şi cultură filozofică, punea pe hărtie o doctrină organică ce s-a dovedit statornică”, mai afirma ilustrul critic G. Călinescu.
Cât de actual este gazetarul, aflăm dintr-un articol-rechizitoriu din ziarul „Timpul”, adresându-se vremelnicilor politicieni puşi pe căpătuială, aducând prejudicii ţării.
„Voi nu aveți onoarea de a vă înșela, voi știți foarte bine că serviciile ce le aduceți societății nu fac doi bani, de vreme ce se soldează cu pagubă, și cu toate acestea nu vi-i rușine să vă creați pentru aceste pretinse servicii retribuțiuni nemaipomenit de mari. Tot ce luați voi în plus peste ceea ce fac în adevăr prețioasele voastre servicii se repărtește asupra locuitorilor țării, cu atât se diminuează greutatea pâinii săracului și de-aceea mizeria se urcă în orașe și la țară, din cauză că pentru munca națională ce vă întreține nu restituiți nici un echivalent.”
Dacă din mirajul creaţiei eminesciene ne adăpăm ca din izvorul unei ape binefăcătoare pentru minte, inimă şi suflet, imaginea poetului era aceea a unui tânăr „cum numa-n vis, un înger se arată”. În adolescenţă poetul avea „aerul unui sfânt coborât dintr-o icoană” (I.L. Cargiale), iar în anii studenţiei, „o frumuseţe de semizeu” (G. Călinescu).
Ar suferi enorm poetul-gazetar dacă ar vedea cum forţe oculte pun la cale dezbinarea, ura şi anihilarea sentimentului patriotic, pe care, dacă-l declari, „eşti nebun şi eşti ridicol”. Dar, suferinţa i-ar alina-o, din Împărăţia Cerurilor, Preacurata Fecioară Maria, ascultându-i Ruga:
Răsari asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.
Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.
Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.
Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cerul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!
(Răsai asupra mea)
Fie ca lumina Maicii Domnului să pătrundă şi-n noaptea gândurilor noastre, redându-ne speranţa unei vieţi liniştite, urmărită astăzi de incertitudini şi ameninţări. Iar pentru cât a pătimit „sfântul prea curat al ghersului românesc” (Tudor Arghezi) în apărarea credinţei, a unităţii naţionale, a tradiţiilor şi obiceiurilor străbune, pentru religiozitatea-i exprimată în nepieritoare versuri, ne adresăm cu evlavie şi recunoştinţă Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi Înalt Prea Sfinţiei Sale Mitropolitului Daniel, să aibă în vedere ca numele Poetului Mihail Eminescu, socotit martir al neamului românesc, să fie rânduit în Calendarul Ortodox în Ziua Prăznuirii Naşterii Sale, precum ale sfinţilor voievozi Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu, ale sfinţilor ierarhi şi cărturari Dosoftei, Antim Ivireanul, Simeon Ştefan şi Andrei Şaguna. Doamne ajută şi iartă îndrăzneala robului tău întru credinţa divină, scriind cu cerneala inimii,
Gheorghe Mohor
CITEȘTE ȘI: EMINESCU LA FLOREȘTI
